Real Sports Social


Real Sports Social

Vrei să susții copiii fără posibilități financiare să facă sport și să se dezvolte sănătos?

Implică-te și tu alături de noi în proiectul “Real Sports Social”!

 

În România, copiii din familiile sărace au probleme de integrare socială și acces redus la programe educaționale.

Părinții acestora sunt preocupați de asigurarea traiului zilnic și mai puțin sau deloc de educația lor.

Iar în ceea ce privește sportul, fiecare copil face ce poate, pe unde poate și cu ce are la îndemână. De multe ori cu aceleași haine în care doarme sau cu care se duce la școală. De încălțăminte adecvată nici nu mai este cazul.

Investițiile în echipament sportiv sunt aproape inexistente în rândul copiilor săraci. Iar educația pentru sport și sănătate lasă de dorit.

Mai târziu acestor copii le va fi greu să se adapteze în societate și să își găsească un loc de muncă. Dar prin sport și educație putem contribui la dezvoltarea lor sănătoasă.

Pentru că sportul întărește sistemul imunitar și previne îmbolnăvirile, dezvoltă abilitățile sociale și încrederea în sine și joacă un rol esențial pentru întreaga dezvoltare a unui copil.

Proiectul “Real Sports Social” își propune să sprijine cu echipament sportiv copiii din familiile cu probleme sociale și să le faciliteze accesul la programe educaționale pentru igienă, educație fizică și socio-educative.

Avem 3 obiective mari pentru următoarea perioadă:

1. Înființarea unui program pilot pentru sprijinirea cu echipament sportiv a copiilor din familiile sărace.
2. Realizarea unui program educațional integrat de igienă, educație fizică și sport.
3. Înființarea bursei “Real Sports” pentru a sprijini copiii talentați să participare la competiții sportive.

Dacă și tu crezi că împreună putem produce o schimbare în viețile copiilor și că putem lăsa în urma noastră ceva mai bun, atunci implică-te alături de noi în proiectul “Real Sports Social”.

Iată cum te poți implica și tu:

1. Devenind manager de proiect
2. Fiind voluntar
3. Prin sponsorizări

Poți deveni manager de proiect dacă ai competențe de planificare, organizare și comunicare. Sau poți fi voluntar în organizarea evenimentelor dacă ești o persoană proactivă și cu dorință de implicare. Nu este nevoie neapărat de experiență. Cel mai important este să ai dorința de a contribui la sănătatea copiilor.

Iar dacă vrei să susții financiar acest proiect, o poți face prin diverse sponsorizări.

Sportul combinat cu o educație potrivită în ceea ce privește igiena și sănătatea pot contribui la dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor, care vor deveni mai târziu adulți mai bine pregătiți pentru a face față provocărilor din viața de zi cu zi.

Împreună îi putem ajuta să se integreze mai bine în societate și să ofere valoare lumii prin talentele și abilitățile lor. Împreună putem să producem o schimbare în viețile lor dar și în viețile noastre pentru că o societate cu oameni mai bine pregătiți este o societate mai bună din toate punctele de vedere.

Așadar, fă parte din ceva mai mare decât tine și vino alături de noi în comunitatea Real Sports!

Îți mulțumim!

Asociația Real Sports

Implică-te și tu alături de noi în proiectul "Real Sports Social"!

Ambasadori

Ambasadorii și susținătorii activi ai acestui proiect

Donează online cu cardul

Poți susține acest proiect printr-o donație online accesând link-ul de mai jos.

Donează online

Plata este securizată și se realizează prin intermediul procesatorului de plăți NETOPIA mobilPay.

Donează prin transfer bancar

De asemenea, poți dona și prin transfer bancar direct în contul de mai jos:

Garanti Bank

RO04UGBI0000722009187RON

Ai întrebări? Contactează-ne!

Pentru detalii suplimentare te rugăm să ne contactezi:

Telefon: +40 755 935 332

E-mail: asociatia@realsports.ro

[totaldonations form_id=497]