Parteneriatele responsabile generează valoare pe termen lung

UniCredit a susținut un demers cu impact social prin donarea de laptop-uri, mobilier și echipamente electronice, contribuind la îmbunătățirea infrastructurii educaționale și sociale din comunitate. Prin intermediul Asociației Real Sports, aceste resurse au fost distribuite către școli, organizații neguvernamentale, centre de zi și copii din categorii vulnerabile, oferind astfel sprijin pentru activități educaționale, administrative și [...]

Traseu tematic în Pădurea Bârnova – mișcare, natură și educație pentru comunitate

Proiectul este rezultatul unei colaborări solide între Asociația Real Sports, SCC România, ROMSILVA – Direcția Silvică Iași, Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate, având ca obiectiv comun promovarea unui stil de viață activ și responsabil față de natură. Inițiativa se desfășoară în Pădurea Bârnova, o zonă apreciată de pasionații de drumeții și ciclism montan, [...]

Anul 2 împreună cu UniCredit la Lepșa

În data de 5 aprilie 2025, la Lepșa, în județul Vrancea, a avut loc o nouă acțiune de plantare, continuând inițiativa începută în anul anterior și consolidând parteneriatul dintre UniCredit și Asociația Real Sports. Și de această dată, angajații UniCredit au fost cei care au dat viață acțiunii, implicându-se activ în plantarea puieților și contribuind [...]

Pe urmele zimbrilor – natură autentică și implicare pentru un viitor sustenabil

Într-un colț aparte al României, unde liniștea naturii se împletește cu tradițiile și spiritualitatea locului, Ținutul Zimbrului devine o destinație care merită descoperită pas cu pas. Este un spațiu în care biodiversitatea, cultura locală și inițiativele responsabile se întâlnesc pentru a crea experiențe memorabile. Unul dintre elementele definitorii ale regiunii este prezența zimbrului  – simbol [...]

7MTB Real Sports – Fun Race for KIDS

REGULAMENTUL CONCURSULUI   7MTB Real Sports – FUN RACE for KIDS organizat în data de 07.10.2023 Art. 1. Organizatori Organizatorii concursului sunt Asociația Real Sports, Revive Club SRL (Vivertine) Asociația Clubul de Cicloturism și Ecologie IașiBike. Concursul se v-a desfăşura conform prevederilor prezentului regulament care este obligatoriu pentru toţi participanţii. Art. 2. Durata si locul […]

Bârnova Bike Spring E-Motion Ediția a II-a 2023

REGULAMENTUL CONCURSULUI  BÂRNOVA BIKE SPRING E-MOTION organizat în data de 13.05.2023 Art. 1. Organizatori Organizatorii competitiei BÂRNOVA BIKE SPRING E-MOTION sunt: Asociația Real Sports, cu sediul în oraşul Iaşi, judeţul Iaşi, str. Aleea Tudor Neculai, nr. 90A, ap. 3, înregistrată în Registrul Asociațiilor si Fundațiilor cu numărul 122/A/16.06.2011, CIF 28849651, tel.0755935332, email: asociatia@realsports.ro, reprezentată de […]

“Jocurile copilăriei”, ediția 1, Iași

Cu ajutorul vostru, participanți la Jocurile Copilăriei ediția 1, primii 11 elevi cu posibilități materiale reduse au primit câte o bicicletă nouă. Bucuria celor mici care au jucat duminică “Jocurile Copilăriei” a creat bucuria celor 11 copii aflați în evidențele Asociației Salvați Copii Iași. ❤️ Suma donată la prima ediție a fost în valoare 7724 […]

Proiectul Real Sports Social

Vrei să susții copiii fără posibilități financiare să facă sport și să se dezvolte sănătos? Implică-te și tu alături de noi în proiectul “Real Sports Social”! Justificare  În România, copiii din familiile sărace au probleme de integrare socială și acces redus la programe sociale și educaționale. Părinții acestora sunt preocupați de asigurarea traiului zilnic și [...]

Bârnova Bike Spring E-Motion Ediția I

Asociația Real Sports împreună cu Jooyridez, organizator ture ghidate cu biciclete asistate electric prin Asociaţia Non-guvernamentală 1AIM, va organiza în data de 30 Aprilie 2022 evenimentul sportiv Bârnova Bike Spring E-Motion, competiție de mountain biking destinată publicului larg. Evenimentul are ca scop promovarea unui stil de viață sănătos și activ, a comunei Bârnova, a antreprenoriatului [...]

Regulament premiere 7MTB Real Sports ediția a III-a

Regulament premiere Ediția a III-a  Cupa Iașului la Mountain Bike Vor fi premiate primele 3 locuri la clasamentul general atât la fete cât și la băieți, tura lungă și tura scurtă. Bugetul de premiere este de 7200 lei și va fi alocat integral pentru clasamentul general. Banii vor ajunge în posesia câștigătorilor exclusiv prin transfer [...]
Page 1 of 3 Page 1 Page 2 Page 3