Real Sports Seniors


Real Sports Seniors

Și ei au nevoie de susținerea noastră!

Implică-te și tu alături de noi în proiectul “Real Sports Seniors”!

Indiferent de vârsta pe care o avem este important să facem sport. Problema este că cu cât înaintăm în vârstă cu atât mai mult tindem să nu mai facem la fel de multă mișcare precum în tinerețe, mai ales odată cu pensionarea.

Studiile arată că mulți adulți cu vârsta peste 65 de ani petrec aproximativ 10 ore pe zi stând pe scaun sau întinși, iar acest obicei cauzează probleme serioase de sănătate.

Sedentarisismul la persoanele în vârstă este cu atât mai periculos datorită vârstei deoarece afectează mult mai rău organismul.

În schimb, sportul poate contribui la îmbunătățirea sănătății fizice, mentale și sociale a persoanelor în vârstă.

Persoanele care rămân active din punct de vedere fizic au un risc mai scăzut de obezitate, boli de inimă, accidente vasculare, diabet, artrită, depresie, demență sau moarte timpurie.

De aceea, misiunea proiectului “Real Sports Seniors” este de a-i sprijini și încuraja pe cei de vârsta a 3-a să facă mai multă mișcare pentru a se menține sănătoși.

Avem următoarele obiective:

Crearea și dezvoltarea de programe educațional-sportive pentru persoane vârstnice în vederea combaterii problemelor fizice datorate sedentarismului;
– Realizarea de programe recreative, ocupaționale, în vederea combaterii singurătății;
Informarea și educarea persoanelor de vârsta a 3-a cu privire la beneficiile activităților în aer liber;
– Dezvoltarea de parteneriate cu scopul de a sprijini persoanele vârstnice aflate în dificultate.

Dacă și tu crezi că împreună putem produce o schimbare în viețile lor și că putem să îi asistăm să fie mai sănătoși, atunci implică-te alături de noi în proiectul “Real Sports Seniors”.

Iată cum te poți implica și tu:

1. Devenind manager de proiect
2. Fiind voluntar
3. Prin sponsorizări

Poți deveni manager de proiect dacă ai competențe de planificare, organizare și comunicare. Sau poți fi voluntar în organizarea evenimentelor dacă ești o persoană proactivă și cu dorință de implicare. Nu este nevoie neapărat de experiență. Cel mai important este să ai dorința de a contribui la sănătatea celorlalți.

Iar dacă vrei să ne susții financiar, o poți face prin diverse sponsorizări.

Prin acest proiect vom contribui la menținerea sănătății persoanelor în vârstă, dar și la îmbunătățirea vieții lor sociale, a stării mentale și la evitarea singurătății, datorită întâlnirilor cu alte persoane cu aceleași interese ca și ei.

Mulți se îmbolnăvesc și datorită singurătății, dar noi vom evita acest lucru, implicându-i în diverse proiecte și activități sociale.

În acest moment în România astfel de inițiative sunt extrem de rare, spre deloc. Seniorii au mare nevoie de atenție, să se simtă din nou valoroși și că sunt în stare să se implice social, să devină și ei la rândul lor modele de urmat și de alții.

Așadar, fă parte din ceva mai mare decât tine și implică-te alături de noi în proiectul “Real Sports Seniors”!

Îți mulțumim!

Asociația Real Sports

Implică-te și tu alături de noi în proiectul "Real Sports Seniors"!

Ambasadori

Ambasadorii și susținătorii activi ai acestui proiect

Donează online cu cardul

Poți susține acest proiect printr-o donație online accesând link-ul de mai jos.

Donează online

Plata este securizată și se realizează prin intermediul procesatorului de plăți NETOPIA mobilPay.

Donează prin transfer bancar

De asemenea, poți dona și prin transfer bancar direct în contul de mai jos:

Garanti Bank

RO04UGBI0000722009187RON

Ai întrebări? Contactează-ne!

Pentru detalii suplimentare te rugăm să ne contactezi:

Telefon: +40 755 935 332

E-mail: asociatia@realsports.ro

[totaldonations form_id=513]